Stăpâni cu solzi, stăpâni cu ace – O bucăţică de bioparc


– Poate o să te descurci mai bine data viitoare, o alin pe Lisa.
Încă se mai ţine cu o mână de ghiveciul meu, încă mai sângerează la poalele mele, e complet debusolată. Am lovit-o cu pumnul meu de lemn, ori numai i-am dat impresia asta, iar pentru ea e de-ajuns. Priveşte în jos la covorul tot mai roşu, şi uneori îşi duce palma la dinţi.
Doar Aitana se uită la mine, la rămurele. Sigur, cât m-am luptat cu ele două nu am avut doar ramuri.
– Deci aşa arăţi tu.
– Cealaltă formă a mea este de calendar şi e şi mai greu de învins. Am câte o vrajă distinctă pentru fiecare zi a anului, pentru fiecare filă, le mint ca să le fac să uite că le doare.
Le mai acord un minut. Îmi scutur şi eu câteva ace cu care am pierdut legătura, care au pierit.
Aitana îndrăzneşte:
– Lisa, de unde ai pinul ăsta?
Nu mă consideram pin.

%d blogeri au apreciat asta: