Arhiva | Releu RSS feed for this section

Aris Fioretos descoperit abia azi

26 Iun

Se intampla sa fac cele mai mari descoperiri in locuri unde nu ma duc. La evenimente la care nu particip. A fost imposibil sa ajung anul asta la Bookfest, dar suedezul Aris Fioretos s-a prezentat si a lansat carte – Mary.

Scrie minunat. Si sper ca asta sa-mi scuze un pic furtul de la Humanitas, de unde iau cateva bucatele de text:

Dacă mă ridic pe vârfuri, ajung până la fereastra de mărimea unei coli de scris. Sub ea se văd dâre de umezeală – de parcă peretele ar transpira.
Dacă închid uşa, vântul rămâne în urmă, dar când bate, zăvorul scârţâie. De aceea am înfăşurat o bucăţică de pansament în jurul lui. Ajută o vreme, pe urmă scârţâie din nou.
Şi dintr- odată muşchiul inimii a început să se comporte ca o vrabie.
Aris Fioretos nu are nicio carte la vanzare in magazinul electronic Amazon Kindle!
* Nu pentru Romania.

Penultima veste trista

8 Dec

ioanavisan-as

Am pierdut-o pe Ioana Vişan. S-a inecat la o masa, in concediu la Milano; poate socul cardiac/cerebro-vascular s-a produs instantaneu, sau poate ca repornirea respiratiei nu s-a asigurat suficient de repede si creierul a fost lipsit prea mult timp de oxigen. Ioana vs. o intubatie.

Pe Ioana am pierdut-o lent, pe parcursul catorva zile de coma. Si totusi fulgerator.

Am primit vestea; in clipa imediat urmatoare, am pornit sa o salvez digital pe Ioana. Conversatiile mele cu ea din Messenger, ultima ei carte de pe Amazon (The Chasm – nu ii traduc titlul, mai mult ca sigur Ioana a scris-o direct in engleza).

Daca o persoana foarte severa mi-ar cere sa o descriu oficial pe Ioana, cat se poate de succint si de obiectiv, i-as raspunde ca a fost o scriitoare de jucarie. In sensul bun al expresiei.

Dintre povestirile ei, favoritele mele raman Inghetul, Camuflaj, Efectul de nautil. Mare pacat insa ca Ioanei Inghetul i s-a intamplat aievea.

Ma incapatanez sa nu deschid ochii, rugandu-ma ca iluzia acestei atingeri sa dureze cat mai mult. Tresar cand mana aluneca de-a lungul bratului meu si cade moale intre noi.

Imi amintesc cum am comentat cu Ioana cat de aproape am fost ca idee la Navigand prin ceata; coliziunea de idei a fost benigna (nu degeaba se spune Atat de aproape, si totusi atat de departe…), nici vorba sa ne fi certat eu si Ioana pe idee, numai ne-a amuzat coincidenta.

Imi mai gasesc cateva motive sa o mentionez pe Ioana. Cat sunt de egoist: in poza pe care aleg sa o afisez aici, Ioana are langa ea o carte unde apare alaturi de mine. Continui: lucrasem la o povestire pentru o antologie (Xenos – Contact intre civilizatii); la termenul limita, am considerat ca textul nu era gata, se cerea rescris, si voiam sa-l aman o perioada nedeterminata, insa Ioana s-a aratat foarte interesata de povestea aceea, a regretat ca de acea data nu vom aparea impreuna. Multumita Ioanei, acea povestire inca inoata sa iasa la suprafata si voi reveni cu ea. I-o voi dedica.

Toaleta rapida (45 de minute – o ora)

23 Oct

De data aceasta am sa fur un articol BBC cu totul. Merita (si imi asum talharia). Il adaptez un pic, il fac sa sune pe placul meu, fara sa ii alterez esenta.

Cu ocazia unui accident in apele Noii Zeelande, rezulta din nou poluare, ce altceva? Sa ignoram acum vinovata, ambarcatiunea cu petrol Rena, care sta pe-o parte si isi varsa putin cate putin continutul, si sa facem un instructaj rapid privind duşarea pinguinilor care se nimeresc sa locuiasca in vecinatate.

Creatura porneste din starea:

si ce ne dorim este sa evitam finalul de tip:

Intai si-ntai, pinguinii trebuie sa se simta in largul lor. Cei mai multi sunt tinuti la odihna peste noapte, caci toata treaba asta e foarte stressanta, iar ei trebuie sa-si adune puterile.

Apoi pasarile sunt aduse in camera de curatare si sunt asezate pe o masa.

In mod normal, se foloseste detergent pentru a curata salbaticiuni prinse in pete de ulei sau petrol. Numai ca petrolul scurs din Rena este foarte vascos, asa ca vom clati intai pasarile cu ulei canola (de rapita), din cel vandut in supermarketuri ca ulei de gatit. Etapa asta ajuta la diluarea petrolului si astfel vietatile scapa de partea cea mai vascoasa.

Apoi pinguinul este spalat de mai multe ori in bazine de 25 de litri, in apa la 41 de grade Celsius, ca sa se potriveasca cu temperatura corpului pasarii. In bazine s-au turnat cate 100 ml de detergent de vase de cea mai buna calitate.

Schimbam apa de patru sau cinci ori. Un medic veterinar tine pinguinul, in timp ce altul freaca – pentru zonele delicate avem periute de dinti.

Cand petrolul s-a dat dus, clatim pasarea pentru ultima oara si verificam daca nu am ratat vreun loc in care sa se ascunda poluantul.

Dureaza cam 45 de minute sau chiar o ora de fiecare pinguin, asa ca venim odihniti.

In sfarsit, pasarile sunt duse intr-o camera curata si puse la uscat sub radiatoare si foenuri.

Aceasta ultima camera este curata luna, fara urme de petrol. Niciun individ care s-a atins de petrol nu are voie sa calce aici.

Asa ajungem la starea dorita:

Odata curatate si uscate, vietatile sunt tinute intr-un bazin mare pana cand simtim ca sunt in stare sa plece pe picioarele lor si sa se descurce. In plus, inotul in apa curata le primeneste aspectul penelor.

Astfel ajungem intr-o situatie si mai buna:

In tura mea – ne era ingaduit sa lucram doar opt ore – am ajutat sa fie curatati trei pinguini.

Eu am fost trimisa acasa, dar altii se pregateau sa continue.

La momentul acela erau la centru sase pinguini murdari – initial sapte, dar unul a murit inainte sa apuce sa paseasca in camera de curatare -, sapte pinguini curati, o foca curata si doi cormorani curati. De atunci insa au mai sosit pinguini si foci murdare.

Voluntari croseteaza pulovarase pentru pasari sau curata plajele, eventual cu lingurita.

Costamare Shipping Inc isi cere scuze pentru neplaceri, dar noi nu mai vrem sa auzim de ea, sincer.

The unnerving stare of cold calculation

9 Aug

Caesar’s facial expressions, which include the unnerving stare of cold calculation that is a highlight of the film’s trailer, is the key to following this very special chimpanzee’s complex and conflicted mental states.

Imi este foarte usor sa empatizez cu Cezar, cu cimpanzeii in general. Nu stiu daca am pomenit cuiva de ziua cand o femeie a venit la microbuzul nostru de serviciu, a deschis portiera, a privit inauntru spre noi, apoi a intrebat daca acel microbuz merge la Zoo. Probabil de vina am fost si eu, am privit calculat si rece persoana care indraznea intruziunea, sa ne deranjeze in intimitatea noastra de serviciu, ca de club in ceaţa de trabucuri.

Clic, clic si flash in scris

17 Iul

Se pare ca unele dintre cele mai bune carti sunt scrise de fotografi, probabil oameni dand pe dinafara de cuvinte. Cu fiecare poza, ei aduna, tot aduna vorbe si ganduri intr-un fel de rucsac bine astupat care se face tot mai greu; cred ca fotografii adevarati au un portofoliu de ganduri minunate, la fel de gros precum catalogul celalalt, cu care se prezinta, cel cu imagini.

Surpriza vine cand afli ca unii dintre pozari sunt si inotatori pasionati; apoi, dintr-odata, totul se explica, te gandesti ca scufundarile repetate de la bazin nu sunt decat manevre de developare in masa a fotografiilor care nu au mai prins pelicula ci stau incuiate in capete.

Persoanele astea chiar gandesc, gandesc mult, nu doar apasa sporadic un buton si aprind un bec insotitor.

L-am intrebat intr-o doara ce cauta in libertate caprita aceea alba si zaluda care iti intra printre picioare si enerveaza pe toata lumea. Si care, pe deasupra, mai si pute a capra de trasneste. Mi-a zis ca de cand capra se plimba de capul ei prin parcul zoologic, leii si tigrii nu se mai balangane ritmic in cusca, ci urmaresc capra cu atentie, imaginandu-si ca sunt la vanatoare, ceea ce le face foarte bine.

Simpla operatiune de a opri fluxul de imagini care curg necontenit in jurul nostru si de a opera un decupaj, de a exclude cu buna stiinta o portiune semnificativa din restul lumii inseamna pe undeva a spune un adevar trunchiat, care seamana leit cu o minciuna.

Nu demult, am urcat impreuna cu baietii mei toate cele 768 de trepte ale catedralei din Ulm. Uneori, mai exista cate o platforma de popas de unde poti admira incredibila dantelarie din piatra, garguie bogat ornate deasupra orasului prin care curge o Dunare-copil. Cine a construit aceasta fabuloasa opera de arta gotica? Era pe vremea cand artistii nu stateau imbujorati si tepeni la propriile vernisaje.

Youtube – acest vast sac de aspirator vizual, un delir infinit. Pe de alta parte, datorita accesibilitatii la unelte, lumea a devenit peste noapte plina de fotografi de toate genurile, care trag din toate pozitiile. Cineva, parca Ansel Adams, a subliniat cu umor ca daca iti cumperi un aparat foto, ai si devenit, brusc, fotograf, in timp ce, daca iti cumperi un pian, devii doar mandrul posesor al unui pian.

Deci Inot sincron, de Voicu Bojan si Gicu Serban.

Nu este o stropeala cu apa chioara.

Ma dedic

26 Iun

Cristian M. Teodorescu a renuntat la o functie buna (sef de departament la institutul de fizica INCDFM) pentru a se ocupa mai mult de SF. Gasesc asta o treaba nemaipomenita si, in aceste conditii, omul nu are cum sa-mi devina decat mai simpatic. Este de admirat chiar si taria de a face declaratia: intr-o interpretare si cu o exprimare foarte ludica – ma las de o parte din treburile foarte serioase ca sa am mai mult timp sa o iau pe campii, sa zburd.

Nu-mi dau bine seama cum as fi procedat in locul lui (nu ma aflu in aceeasi situatie), daca mi-as fi intors mai mult spatele spre serviciu si sa anunt ca doresc sa am mai mult timp de joaca (ma rog, nu totul este joaca in SRSFF), hobby.

Oricum, Cristian M. Teodorescu nu este de neglijat. Din ce am parcurs eu, cel mai tare mi-a atras atentia la el povestirea Coeficient 128. Prin ea, tin minte ca am sperat chiar o vreme la un Murakami al nostru, care incepe si el cu un La sud de granita, la vest de soare.

Benzile rulante pe care calatoreste Profesorul prin Oras se afla dispuse paralel, iar viteza lor de deplasare creste din doi in doi metri pe secunda, dinspre extremitatea dreapta (stanga) pana la banda centrala, cea mai rapida. Dupa care viteza lor scade, tot din doi in doi metri pe secunda, spre extremitatea stanga (dreapta). Profesorul calatoreste de obicei pe banda centrala, cea mai rapida, asa cum ne-am fi si asteptat.

Pacatul unu ar fi ca Teodorescu nu lasa nimic in suspans, nicio portiune tulbure, ceva la care sa continui sa ma gandesc eu singur, vreme indelungata, incercand sa vin cu o solutie la nivelul operei originale, cea care mi-a dat tema pentru acasa. Mie asta imi placea enorm la Murakami – surplusul, sacul de bizarerii, suplimentul de cuvinte incrucisate pe care-l primeam cu cartea.

Al doilea pacat, care inchide chestiunea, este cel mai mare – nu mi se pare ca Teodorescu a mai continuat sa faca uz de stilul pe care-l demonstrase in Coeficient 128.

– Ramai aici, daca vrei. Putem sa ne distram foarte bine si daca nu iesim nicaieri, nu?

[…]

– Stii, Profesore, uneori ma intreb ce tot cauti. Ce ti-o fi placand la mine? Asta? – si isi dezveleste fruntea. Ca o fetita care-si scoate chilotii (repet).

– Nu, nu. De altfel, cred ca ai merita mult mai mult decat amaratul asta de [coeficient de inteligenta de] 89.

[…]

Undeva, in coltul Laboratorului, Asistenta Mioapa citeste ultimul capitol dintr-un manuscris greu, ultima lucrare a Profesorului. Seara de seara, Asistenta sta aplecata asupra unei singure pagini scrise de Profesor. Uneori Asistenta plange. Dar are grija sa nu pateze lucrarea Profesorului.

Aburul care conteaza

27 Mar

A fost pufait la targul cu cel mai mic banner din lume (si e pacat): FINAL FRONTIER.

Fotografia mea ii contine pe Cristina Ghidoveanu, Horia Ursu, Michael Haulica, Stefan Ghidoveanu, Stefana Czeller, Florin Pitea, Oliviu Craznic, Marian Truta, Catalin Badea-Gheracostea.

Am cumparat tot ce s-a lansat de la acea masa, desi vedeta* era volumul de Steampunk romanesc. Autorii care nu au mai incaput la masa au stat la casele lor, dar aveti in volum cartile lor de vizita.

Cineva (din alte incaperi, nu de la targ) m-a intrebat cum o sa citesc toate aceste carti, indeosebi volumele de istorie si critica literara.

Raspunsul meu este simplu (eu chiar nu iau carti degeaba, doar ca sa imi aranjez o biblioteca draguta): parcurg partea introductiva si unele fragmente, pe sarite, urmand sa revin apoi dupa anumite detalii cu cate o ocazie, intr-o strafulgerare cum des mi se intampla sa am. Nu este exclus ca aceste lucrari de critica sa ma convinga, sa ma trimita sa citesc o anumita proza de care nu aveam habar; dupa care, inapoi la critica si tot asa.

Pentru [numele meu], o „retro-lectura” care sa ajute la alegerile viitoare, mi-a si scris Catalin Badea-Gheracostea ca dedicatie.

* Ma confrunt (ma lupt?) cu posibilitatea ca povestirea mea favorita din Steampunk: a doua revolutie sa ramana, si dupa ce le termin pe toate, cea a lui Oliviu, cu clepsidrele.