Arhiva | Raport RSS feed for this section

Aris Fioretos descoperit abia azi

26 Iun

Se intampla sa fac cele mai mari descoperiri in locuri unde nu ma duc. La evenimente la care nu particip. A fost imposibil sa ajung anul asta la Bookfest, dar suedezul Aris Fioretos s-a prezentat si a lansat carte – Mary.

Scrie minunat. Si sper ca asta sa-mi scuze un pic furtul de la Humanitas, de unde iau cateva bucatele de text:

Dacă mă ridic pe vârfuri, ajung până la fereastra de mărimea unei coli de scris. Sub ea se văd dâre de umezeală – de parcă peretele ar transpira.
Dacă închid uşa, vântul rămâne în urmă, dar când bate, zăvorul scârţâie. De aceea am înfăşurat o bucăţică de pansament în jurul lui. Ajută o vreme, pe urmă scârţâie din nou.
Şi dintr- odată muşchiul inimii a început să se comporte ca o vrabie.
Aris Fioretos nu are nicio carte la vanzare in magazinul electronic Amazon Kindle!
* Nu pentru Romania.

Secrete Jersey

7 Apr

Jersey a insemnat doamna Amanda (in primul rand) si mareele.

De ajuns in Jersey am ajuns usor. Oarecum.

La plecarea din Romania, cand sa urc in avion, fusesem intrebat „Dar viza aveti?”, si aproape ma blocasem, apoi am realizat confuzia si am precizat ca destinatia mea era Jersey, insula din Canalul Manecii, nu orasul Jersey, New Jersey din State. Asa am scapat si am trecut mai departe, intai la Londra, apoi in Saint Helier.

Cand schimbam avionul – si aeroportul – am primit mesaj de la viitoarea mea gazda: continea o recomandare de restaurant pentru al doilea aeroport si un cod de acces in hotelul Alhambra. De fapt, eu scrisesem primul, sa ma plang ca zborul final avea intarziere si ca voi depasi cu mult ora la care-mi anuntasem sosirea la hotel.

In cele din urma, m-am pomenit stand si respirand in acest living room:

20160626_154104 - Alhambra living room

si am inceput sa simt ca a meritat efortul.

Exista pe lume locuri de necrezut, de a caror realitate e necesar sa te convingi repetat; amintesc aici de teama ca mirajul nu tine decat doi-trei metri, dincolo de care tot ce era placut se sfarseste.

Ca sa verific, m-am ridicat de pe canapea si am scos capul pe usa:

20160625_185649 - Right at the door

Era real. Sufrageria, hotelul, strada, insula, totul real. Si nimic nu se dispersa cand suflam si nu disparea cand imi intorceam capul in alta parte. Bon. Inapoi in Alhambra…

Doamna Amanda Robertson a auzit ca cineva ii umbla prin hotel; ne-am intalnit pe hol, eu intrand (pentru a doua oara), dar cu bagajele deja inauntru. S-a linistit cand m-a vazut, cand m-am prezentat. Eram cel asteptat.

Eram inca un roman. O intreaga echipa de filmare din Romania sedea la hotelul doamnei Robertson pe durata Bloch Dance World Cup. Dar despre dans am discutat prea putin cu doamna Amanda. Mai mult am vorbit despre fiul ei, care folosea mai des casca de realitate virtuala decat bicicleta primita cadou, despre cum se pronunta englezeste niste nume evident frantuzesti, despre maree… Si ce maree ingrijoratoare!

In Jersey, cu fluxul nu te joci. Doamna Amanda m-a intrebat cat de curajos eram – sau intentionam sa fiu – cu fotografiatul tarmului sud-estic. Fireste, i-am anuntat un plan umflat de zece ori, gogonat, iar dânsa si-a facut datoria si mi-a indicat cu maxima seriozitate anuntul orelor de flux si reflux.

Cu o singura exceptie (cand am venit pe jos de la St. Aubin la St. Helier, de-a lungul plajei care se ingusta), m-am pazit de flux. O sa am o postare separata, dedicata acelei curse, in care se va vedea cum m-a fugarit oceanul.

Sa nu uit. Daca sunteti pasionati de harti, poftiti:

20160626_013456_Alhambra_on_map

Legat de portiunea asta de harta, am trei lucruri de spus:

  • Strada Roseville este printre cele mai interesante si ofertante din oras. Trece pe langa case asa cum ati visat (cand erati totusi cumpatati) si pe langa un cimitir care poseda acel je-ne-sais-quoi, un set de atribute cu care te scoate din oras, te impresioneaza si te linisteste in acelasi timp, fara sa te bage in sperieti,
    20160629_113217 Cartierul Tombstone
  • si tot ea – Roseville Street – duce la plaja, daca putem numi plaja acea parcela imprumutata din cand in cand de la ocean. Strada Roseville se incheie asadar cu un pod spre un lido. Un pod minunat, idealul oricarui fotograf de plaja.
    20160625_191500
  • Se poate vedea pe harta, ocupand o suprafata mare, Fort Regent. De vizitat nu l-am vizitat, nu am ajuns la el, este sus pe un deal, foarte sus; am trecut adesea pe dedesubt, prin tunelul care face legatura cu centrul. Am privit in repetate randuri in directia fortului si l-am fotografiat.
    DSC00791b

Secrete Tromso – pozele

11 Dec
Am ajuns in Tromso si am cumparat o revista din Svalbard, e tot ce am reusit, deocamdata

Am ajuns in Tromso si am luat o revista tiparita in Svalbard, e tot ce am reusit in acea directie, deocamdata

Se spune ca plimbarile mai lungi in Svalbard necesita sa purtam pusca

Se spune ca plimbarile mai lungi prin Svalbard necesita sa porti pusca

Camera mea de sticla (sticlă in loc de gheaţă). Pomul este un cuier plat.

In Tromso: camera mea de sticla (sticlă in loc de gheaţă). Pomul este un cuier plat.

Pe harta, am pariat pe linia autobuzului 34. Ajuta, dar nu-i circulara.

Pe harta, am pariat pe linia autobuzului 34. Ajuta, dar nu-i circulara, cercul nu se inchide.

Centrul orasului, harta considera ca si catedrala arctica de peste pod se afla in centru. E totusi mult de mers.

Centrul orasului; harta considera ca si catedrala arctica de peste pod se afla in centru. E totusi mult de mers.

Muzeul Polaria si, in sera, vasul batran Steaua Polara, de vanatoare si explorare

Muzeul Polaria (cladirea din blocuri inclinate) si, in sera, vasul batran Steaua Polara, de vanatoare si explorare

Exploratorul Hanssen, tras de caini, comemorat; graffiti din planul secund combatand prea multul alb, cenusiu.

Exploratorul Hanssen, tras de caini, comemorat; graffiti din planul secund combatand prea multul alb, cenusiu.

Vas de croaziera sosind pe inserat in Tromso. Am iesit sa-l intampin. E totusi o scena obisnuita.

Vas de croaziera sosind pe inserat in Tromso. Am iesit sa-l intampin, entuziasmat. E totusi o scena obisnuita.

Suind spre zona rezidentiala, de pe Strandvegen pe langa Academia de Arte.

Suind spre o zona rezidentiala, de pe Strandvegen pe langa Academia de Arte.

Pentru pasionatii de satelit, dau locul exact unde a fost facuta fotografia anterioara ;)

Pentru pasionatii de vederi din satelit, dau locul exact unde a fost facuta fotografia anterioara 😉

Spuneam de casele telescopice, casute care ies din case-mama.

Spuneam de casele telescopice, casute care ies din case-mama.

Cine ar zice ca aceasta poza a fost facuta aproape de Pol?

Cine ar zice ca aceasta poza a fost facuta aproape de Pol?

Masinutza cea mai naiva, care nu cunoaste iarna.

Masinutza cea mai naiva, care nu cunoaste iarna.

Inca un loc care nu-si arata latitudinea.

Inca un loc care nu-si arata latitudinea.

Din nou case care nasc casute, constructii telescopice; amintesc si de Frank Lloyd Wright.

Din nou case care nasc casute, constructii telescopice; amintesc si de Frank Lloyd Wright.

O casa din trei-patru dispune - suspect - de trambulina. Pentru vecini care iti sar in ajutor...

O casa din trei-patru dispune – suspect – de trambulina. Pentru vecini care iti sar in ajutor…

Un aparent magazin de alune.

Un aparent magazin de alune.

Tromso isi da silinta sa fie Parisul nordului.

Tromso isi da silinta sa fie Parisul nordului.

Biblioteca. Si o fata care navigheaza pe o foaie de carte.

Biblioteca. Si o fata care navigheaza pe o foaie de carte.

„Curtea” incarcata a Muzeului Polar. In stanga si in dreapta mea – harpoane.

Revista Muzeului Polar.

Revista Muzeului Polar.

Skansen, cladirea cea mai veche din oras, inca se mai apara.

Skansen, cladirea cea mai veche din oras, inca se mai apara singura.

O statie de autobuz este prevazuta cu planetariu. Inchis, cand am ajuns eu.

O statie de autobuz este prevazuta cu planetariu. Inchis, cand am ajuns eu.

E ceva de mers din centru pana la Catedrala Arctica. Dar e aratoasa si merita deranjul. Plus concertele, seara de seara.

E ceva de mers din centru pana la Catedrala Arctica. Dar e aratoasa si merita deranjul. Plus concertele, seara de seara.

Colectionez orgi, macar in fotografie.

Colectionez orgi, macar in fotografii.

Ghetar treptat, iarasi cladire telescopica. Catedrala.

Ghetar treptat, iarasi cladire telescopica. Catedrala.

Sponsorii locali ai hartii turistice. Doi dintre ei.

Sponsorii locali ai hartii turistice. Doi dintre ei.

Secrete Tromso

10 Dec

Destinatia, intentia mea fusese Svalbard, sa ajung de fapt pe insula Svalbard (si de dragul serialului Fortitude). Svalbard ar fi insemnat insa un hop in plus, inca o zi consumata in avion si in aeroport, una la dus si una la intoarcere. Am renuntat si m-am oprit la Tromso. Asta a insemnat oricum un hop, o oprire in Stockholm; Tromso, de la Bucuresti, implica macar Stockholm.

Un clasament al celor mai frumoase case din localitate ar fi fost ceva grozav; poate am sa-l fac candva, si nu doar pentru Tromso. El se remarca totusi prin constructiile telescopice, casute iesind din alte case-mama, prelungindu-le.

Am sa va spun un secret murdar, iata cum procedez cand vreau o vedere de ansamblu, sa-mi fac iute o parere despre un oras: aleg una dintre cele mai lungi linii locale de autobuz, nu-i nicio problema daca e ceva intortocheat; prefer sa ma sui de la capat sau de la statia centrala, si as prefera sa fiu adus inapoi in acelasi loc. In Tromso, linia 34 promitea, mi se paruse mai mult decat adecvata, insa ii interpretasem gresit traseul si la Universitate mi s-a infundat, soferul m-a dat cu politete jos, in ploaie.

Da, mai si ploua la Tromso, nu doar ninge. Oricat am studiat eu istoricul meteorologic al orasului (pe Weather Underground), tot am prins si ploaie.

Da, Tromso are universitate, cea mai nordica din lume – Universitatea Arctica. Dintre obiectele ei de studiu („Auroral light research, Space science, Fishery science, Biotechnology, Linguistics, Multicultural societies, Saami culture, Telemedicine, epidemiology”), doar pescuitul mi se pare plictisitor.

A fost frumos (nu detaliez o criza digestiva absolut fara legatura cu destinatia) si a meritat; deranjul unei calatorii la Tromso nu-i atat de mare; costul a fost moderat, cu siguranta nu m-a costat cat m-ar fi costat daca as fi mers acolo unde intelesese un angajat al aeroportului (la Toronto in loc de Tromso).

Ce nu am apucat: alegand sa calatoresc neaparat pe vreme buna, sa-mi fie caldut in vacanta, n-am prins aurorele boreale.

Acesta (nici acesta) nu este un ghid turistic veritabil. Primiti setul asta de impresii (aiurite) de calatorie.

Penultima veste trista

8 Dec

ioanavisan-as

Am pierdut-o pe Ioana Vişan. S-a inecat la o masa, in concediu la Milano; poate socul cardiac/cerebro-vascular s-a produs instantaneu, sau poate ca repornirea respiratiei nu s-a asigurat suficient de repede si creierul a fost lipsit prea mult timp de oxigen. Ioana vs. o intubatie.

Pe Ioana am pierdut-o lent, pe parcursul catorva zile de coma. Si totusi fulgerator.

Am primit vestea; in clipa imediat urmatoare, am pornit sa o salvez digital pe Ioana. Conversatiile mele cu ea din Messenger, ultima ei carte de pe Amazon (The Chasm – nu ii traduc titlul, mai mult ca sigur Ioana a scris-o direct in engleza).

Daca o persoana foarte severa mi-ar cere sa o descriu oficial pe Ioana, cat se poate de succint si de obiectiv, i-as raspunde ca a fost o scriitoare de jucarie. In sensul bun al expresiei.

Dintre povestirile ei, favoritele mele raman Inghetul, Camuflaj, Efectul de nautil. Mare pacat insa ca Ioanei Inghetul i s-a intamplat aievea.

Ma incapatanez sa nu deschid ochii, rugandu-ma ca iluzia acestei atingeri sa dureze cat mai mult. Tresar cand mana aluneca de-a lungul bratului meu si cade moale intre noi.

Imi amintesc cum am comentat cu Ioana cat de aproape am fost ca idee la Navigand prin ceata; coliziunea de idei a fost benigna (nu degeaba se spune Atat de aproape, si totusi atat de departe…), nici vorba sa ne fi certat eu si Ioana pe idee, numai ne-a amuzat coincidenta.

Imi mai gasesc cateva motive sa o mentionez pe Ioana. Cat sunt de egoist: in poza pe care aleg sa o afisez aici, Ioana are langa ea o carte unde apare alaturi de mine. Continui: lucrasem la o povestire pentru o antologie (Xenos – Contact intre civilizatii); la termenul limita, am considerat ca textul nu era gata, se cerea rescris, si voiam sa-l aman o perioada nedeterminata, insa Ioana s-a aratat foarte interesata de povestea aceea, a regretat ca de acea data nu vom aparea impreuna. Multumita Ioanei, acea povestire inca inoata sa iasa la suprafata si voi reveni cu ea. I-o voi dedica.

Injectiile facute intr-o perna de sticla

26 Noi

Cred ca a venit vremea unor noi insemnari pe blog. Au trecut ani de pauza.
Dar n-as putea sa reincep sa scriu aici, fara sa spun de ce m-am oprit. In privinta asta, lenea a jucat un rol surprinzator de mic.
In schimb, aproximativ in perioada asta a anului, fata pe care am iubit-o pleca cu alt baiat. Consider ca a facut o alegere buna; sunt ranit, dar alegerea ei a fost inteleapta. In legatura cu intreaga relatie, imi vin in minte vorbele Laurei Linney catre fiica ei din filmul Nocturnal Animals (am spus deja ca-l gasesc filmul anului?):

“He is too weak for you. He is a romantic, but he is also fragile… The things you love about him now are the things you’ll hate in a few years.”

O si vad pe Linney povatuind-o pe iubita mea.
Asadar, fata a plecat cu altcineva.
Mare pacat ca nu asta a facut si cainele meu. Nu, el a murit in noiembrie al acelui an. Mai suferise sporadic pana atunci; poate o boala nedepistata a ajuns la decompensare, poate otravurile care se imprastiau intentionat si cu furie pe strazi, impotriva cainilor maidanezi, au nimerit pe limba lui Oscar, cert este ca in final nicio injectie facuta lui nu a mai functionat, nicio injectie, doar ultima.
Sunt de parere ca absolut toate animalele de companie merita un necrolog. Lucrez la el, desi stiu ca nu va fi niciodata indeajuns de bun.

Festivalul de artificii de la Cannes si un cartier nou

1 Sep

IMAG1637
Am plecat la Nisa cu doua valize.
Prietenul meu cel mai bun locuieste mai aproape de Cannes decat de Nisa, insa avioanele prefera Nisa.
L-am gasit pe amicul meu la datorie – ma astepta in aeroport. Ne grabeam amandoi, fiindca aveam de mers intai cu geamantanele mele pretioase la Mougins, trebuiam sa le descarcam acolo, dupa care aveam sa fugim catre Cannes, spre festivalul de artificii.

Va rog sa vizitati: http://www.festival-pyrotechnique-cannes.com/fr/prix-du-public si sa va dati ochii peste cap.

Asadar am azvarlit bagajele mele in apartamentul de pe o colina apartinand de Mougins Le Haut, apoi ne-am pregatit sa schimbam masina cu scuterul. Daca am fi mers la festival tot cu automobilul, n-am fi avut nicio sansa sa parcam noaptea aceea, asa ca se impunea sa ne reducem drastic dimensiunile.
Am primit iarasi setul de sfaturi pentru pasagerul din spate al scuterului, despre cum sa ma inclin si sa nu ma fastacesc la curbe, despre unde sa-mi tin capul ca sa nu rup la primul damb clavicula celui de la ghidon, cum sa stau ca eu si prietenul meu sa nu ne lovim cap in cap in caz de frana. In functie de cum l-as fi tinut de mijloc, peste burta, motociclistul urma sa se gadile mai mult sau mai putin.
M-am straduit sa aplic toate aceste indicatii; cand uitam sa ma tin de ele, regretam.
Asadar, am calatorit la vale, de la Mougins la Cannes. Unele din lucrurile de care ne temeam s-au intamplat – ne-am lovit castile intre noi, scuterul a scuturat de cateva ori din fund dupa unele curbe. Dar chiar am fost multumiti de el cand am ajuns pe promenada si a fost posibil sa-l parcam imediat.
Acolo, in golf, multimea era pregatita pentru ora 10; mai erau 5 minute. Am continuat sa alergam pana ne-am plasat pe faleza in ceea ce am intuit ca va fi o pozitie centrala pentru spectacolul de artificii. Cum am decis ca ne-am asezat bine? Priveam la cele trei barje de unde urmau sa se lanseze bombele de lumina; deocamdata era intuneric, dar, cu un oarecare efort, puteam distinge cele trei lansatoare plutind pe apa.
Desigur ca artificiile au fost incantatoare, tot ce s-a lansat, toate formele, spiralele, florile de foc, paianjenii de sclipici, chiar si cei imprastiati de vant, chiar si inimioarele, apoi mai ales artificiile paparazzi – dand senzatia ca din cer ni se faceau multe fotografii cu blitz.

Dar pe mine nimic nu m-a impresionat mai mult decat ce se intrezarea, la lumina artificiilor, daca tineai capul jos si scrutai dincolo de barje: parea sa fie inca un oras, un orasel, unul alcatuit exclusiv din vase, din iahturi – era vorba de toate ambarcatiunile parcate la Cannes, formand un Cannes Deux sau cel putin un alt cartier, un cartier care nici macar nu prea se clatina.
Acest cartier nu exista decat pe durata focurilor de artificii, caci mai apoi luminile Cannes-ului se reaprindeau si vasele nu ne mai puteau pacali cum ca ar fi case.
IMAG1653
IMAG1672
IMAG1677