Arhiva | August, 2013

Pe lângă Bolaño

14 Aug

Deschid o paranteza: nu ma simt atras de prea multele actiuni si cauze care sunt intitulate „Alaturi de …” sau „Sprijiniti …”; pana la urma nu-i titlul de vina, dar adesea cauzele astea sunt prea nationaliste, politice sau chiar la misto, mici escrocherii. Nu-i neaparat comoditate din partea mea, dar pur si simplu n-au frumusete, nu ma preocupa, sunt pentru mine un soi de dat cu capul de pereti in cel mai neartistic mod cu putinta.

Chiar nu stiu daca mai exista petitii pentru care are rost sa scoatem pixul din buzunar.

Prefer sa fac galagie in legatura cu scriitori de care, in multe cercuri, n-a auzit nimeni. Serios, asa ma simt de o mie de ori mai implinit, decat sa incerc sa salvez pe hartie ursii deja ucisi de un cetatean strain care a vanat pe teritoriul Romaniei in Photoshop.

Roberto_bolañoDar sa revin la Roberto Bolano, chilianul. Am norocul ca un coleg de birou seamana teribil cu Bolano, si asa imi aduc des aminte de scriitorul asta, din minut in minut.

Bolano m-a cucerit intai in povestiri, apoi m-a adjudecat lui cand a marturisit ca ii iubeste pe Cortazar, pe Kafka si pe Rilke (ba chiar se mira, nu concepea ca alti mari scriitori, poeti – Neruda – nu-i placeau pe acestia trei pe care Bolano ii are in comun cu mine).

Am purtat multa vreme dupa mine prin metrou (fiindca sunt un cititor foarte lent al cartilor bune) volumul Tarfe asasine si, vazandu-ma cu acest titlu in brate, multi calatori, sunt sigur, si-au facut o parere gresita, despre mine, despre Bolano.

11tarfe-asasineCu povestirile pe care le prefer – imi pare rau, sunt aproape toate – as alcatui doua grupuri; intr-o parte as pune Prefigurarea lui Lalo Cura, Intoarcerea si Buba; in alt grup, Zile din 1978, Gomez Palacio, Ultimele amurguri pe pamant, Dentistul. Intalnire cu Enrique Lihn ar putea apartine ambelor.

Va las sa speculati de ce am simtit nevoia sa impart asa volumul. Poate veti simti la fel. Daca nu, nu-i bai. Cautati-le puncte comune, ordonati-le altfel, nu se supara nimeni.

Sa rezum ce se afla in Tarfe asasine ar fi nebunie curata. Nici operele lui Kafka nu se povestesc; nu ca n-ar fi posibil, nu fiindca n-ar exista fire de poveste, dar maruntisurile conteaza mult prea mult si la Bolano; asa-i cu scriitorii mari – cu greu pot fi desurubati, dezasamblati si pusi la loc cum erau. Carcasa lor nici nu pare sa aiba suruburi, dar e translucida si in interior se ghicesc nenumarate rotite. Chiar asa, senzatia este de maruntaie de orologiu crescute intr-un urias lingou de gheaţa; sa nu ne pretam la a apuca dalta, ci mai degraba sa cascam ochii.

Nu pretind ca am ales cele mai bune citate; de fapt, poate ca le-am ales, dar semnele mele de carte (si am cautat sa limitez puternic urechile de magar puse paginilor) nu s-au pastrat toate. Au mai ramas doar la:

Urmatoarele ore sunt neclare. Ratacesc pe strazi, se uita din masina la oameni, uneori coboara si iau cate-un suc. In dupa-amiaza aceea, pe plaja, B citeste din nou poeziile lui Gui Rosey si scurta poveste a vietii sau a mortii acestuia:

Intr-o zi, in sudul Frantei soseste un grup de suprarealisti. Incearca sa obtina viza pentru Statele Unite.

…de parca o conversatie intre toti cei prezenti ar fi fost interzisa din motive de nerostit pe care cu totii le accepta. Vrajitoarea si stapana casei se inchid in biroul stapanului casei. Fata palida, stapanul casei si sotia lui U se inchid in bucatarie. Logodnicul fetei palide si stapana casei se inchid in dormitor. Sotia lui U si fata palida se inchid in baie. Vrajitoarea si stapanul casei se inchid in coridor, ceea ce e cam mult spus. Ba chiar, intr-una din aceste nenumarate fataieli, B insusi se trezeste inchis in camera de oaspeti impreuna cu stapana casei si cu tanara palida.

Alt film: Barcagiul. Dupa ruine, oricine ar fi putut crede ca este vorba despre viata in America Latina dupa un al treilea razboi mondial. Fetele strabat gropi de gunoi si drumuri parasite. Pajarito Gomez si alti doi tipi joaca un joc de carti la lumina unei lumanari. […] Incetul cu incetul, li se termina proviziile. Foamea pune stapanire pe local: unii nu se mai ridica din pat, altii bantuie prin tufisuri cautand de mancare. In timp ce barbatii se imbolnavesc, femeile scriu ca posedate in jurnalele lor.

Finalul e previzibil. Barbatii le deghizeaza pe femei in gaini si, dupa ce le tavalesc prin faina, le devoreaza la un banchet cu nimburi din fulgi.

Am o veste buna si una proasta. Cea buna e ca exista viata dupa viata. Cea proasta este ca Jean-Claude Villeneuve e necrofil. In mod gresit am crezut (lucru pe care il regret si acum) ca dansul si bautura nu erau cele mai periculoase pasiuni ale mele.

Am luat bataie de la o echipa din divizia a treia a Olandei. Ne-am câcâit cu o echipa de amatori a orasului in care ne aflam. Nici eu, nici Herrera nu indrazneam sa-l rugam pe Buba sa practice ritualul sangelui, desi aveam briciurile pregatite.

Pe urma am crescut si aventurile noastre din tinerete ni se pareau mai curand detestabile. Prietenul meu s-a intors la Irapuato, iar eu am ramas in DF si intr-un fel amandoi incercam  sa nu ne interesam de lenta naufragiere a vietilor noastre.

Farurile masinii au maturat doua casute mizerabile.

Am plecat de la Ejo Takata in plina sesiune de meditatie zen. Cand am iesit din formatie japonezul s-a napustit peste mine agitand un bat de lemn, acelasi cu care isi lovea si elevii, daca ei asa voiau. Adica Ejo isi oferea batul, elevii spuneau fie da, fie nu, iar daca raspunsul era afirmativ Ejo dezlantuia cate-o lovitura de bat pe spate. Cu toate acestea, mie nu mi-a dat posibilitatea unui refuz.

In ceea ce priveste sfarsiturile, sfarsitul povestirilor, al textelor, eu si Bolano am fi cazut intotdeauna de acord, ca si acum.

P.S. S-a turnat acest film dupa Una Novelita Lumpen:

Anunțuri