Arhiva | Aprilie, 2013

Secta are de facut un anunt

28 Apr

In alcatuirea sectei intram cel putin eu, Emil Garleanu, Cortazar, Kafka si Aron Biro. Imi vine usor sa enumar acesti membri. Suntem din grupul celor care dedica lucrari insectelor.

Cand un scriitor din aceasta secta termina de scris o povestire calificabila ca realizare a sectei, el face cu ochiul celorlalti. De obicei, atarna constiincios povestirea pe peretele clubului, astfel incat secta sa poata da, de bucurie, din picioruse, caci acum tocmai i-a mai crescut unul.

Adevarul este ca imi doream ca un scriitor de la noi sa aduca un omagiu, nu conta daca involuntar, personajului Delia Mañara. Pentru ca de povestirea Circe suntem indragostiti atatia, si probabil ca sunt pe lume o groaza de cititori barbati ce plimba mult si atent in gura bomboanele de ciocolata, cele cu umplutura, asteptand sa gaseasca gandacul.

Delia este la Aron Biro, inainte sa ajunga la Cortazar. O intalnim mai cuminte aici, dar portia de gandacei este dubla.

Delia juca fotbal cu baietii si o puneam in poarta căci era in stare sa se arunce pe jos fara teama ca ar putea sa se loveasca. Nu avea nici un pic de frica de durere, probabil din cauza ca taica-sau ii mai tragea cate o curea la fund cand venea obosit de la mina.

Si nu multe vor ramane in urma mea, cel mult aceasta colectie de insectare cu care mi-am acoperit unicul perete al mansardei pentru care imi mai permit sa platesc chiria. Degetele imi tremura cand ating sticla ce protejeaza cadavrele fluturilor giganti, ale gandacilor mimetici si omizilor cu coarne.

Imi sunt atat de uscate degetele, incat nici macar nu mai las amprente pe sticla, ori poate privirea mi-a slabit atat de mult, incat nu le mai vad.

 

Am insistat sa aduc insectarul cu mine, căci data trecuta varasem ganganiile intr-un borcan si pana acasa o coropisnita grasa le mancase pe toate.

Nu-mi permit sa transcriu aici prea mult din text, anumite surprize e bine sa ramana, dar pot sa va indemn spre un produs uimitor, spre un loc nebanuit unde veti gasi povestirea intreaga: www.editura-art.ro/carte/primul-meu-porno *

Am aflat deci inca un personaj principal extrem de agreabil (cel putin in cadrul unei fictiuni), un colectionar – iar noua ne plac mult asemenea indivizi, pentru ca doar cu idei fixe se poate ajunge departe – cu viata in vitrine incuiate, un colectionar mancat de anumite regrete.

Este o povestire dupa care eu am fost foarte multumit; nu pot decat sa scandez in soapta impotriva procrastinarii, sa ma rog pentru Aron Biro, sa sper ca scriitorul sa nu se dizolve in recenzent.

Secta noastra inca traieste, vi se catara inofensiv pe haine si va ajunge la ureche.

* Ce-ar fi sa citesc in intregime volumul? Am tras cu ochiul in stanga si in dreapta lui Aron, inainte si dupa el, desigur ca amintirile multor autori redate acolo se leaga de realizarea colosala a companiei JVC si de casete video, insa lucrurile merg si mai departe.

0Primulmeuporno6-pic

Impartirea unui turn intre doua povestiri

15 Apr

O veste buna, o izbanda: am obtinut inapoi de la tatal meu cartea „Impartirea la zero”. O cumparasem demult, in primul rand pentru povestirea despre Turnul Babel, dar cartea a disparut cand am trecut cu ea pe la apartamentul parintilor si am lasat-o putin pe o masuta – tatal meu si-a dorit mult sa o citeasca, si de-atunci eu nu am mai vazut-o si n-am mai stiut nimic de Ted Chiang.

Alaltaieri, cartea a iesit din nou la suprafata: i-am putut zari cotorul in biblioteca alor mei. Am tras-o afara, am luat-o de acolo, am recuperat-o. M-am retras cu ea pitita in rucsac.

Am citit rapid Turnul din Babilon, povestirea. Asa am avut inca un motiv sa ma bucur: povestirea lui Chiang nu se suprapune peste cea la care ma gandesc eu; altminteri, povestirea mea ar fi fost inutila si ar fi trebuit sa o inec.

Si asa lucrul la ea imi parea uneori totuna cu bagatul aţei prin ac intr-o piscina, sub apa.

Ma stapaneste senzatia ca am prea multe conditii de indeplinit in poveste; si, din pacate, nu-i de-ajuns ca ideile dintr-o povestire sa aiba logica, mai trebuie sa fie si frumoase. Prea adesea, ideile foarte rationale nu au frumusete, iar cele frumoase nu au destula logica, sunt precum o fata superba care nu poate urca scarile din cauza ca este pe tocuri. Iar in povestirea mea vor fi multe scari, multe trepte.

Obviamente, nu avea rost sa mai scriu si eu inca o povestire cu si despre Turnul din Babilon in constructie; la mine, turnul s-a daramat deja, iar oamenii ii folosesc materialele la altceva, au alt proiect.

Dificultatile unui picnic desenat

10 Apr

Viespile au venit şi ele un pic mai aproape de mine; în general, eram foarte temător faţă de gâze, faţă de insecte cu ace, dar acum îmi păsa mult mai puţin, când le ştiam desenate. Le consideram simple zorzoane, o umplutură, confeti naturale. Exact confeti.

Iarina venea către mine fără precauţie, în aparenţă fără să realizeze cum iarba se îndeseşte cu fiecare pas, cum tot mai multe ramuri şi frunze intră în tablou, în timp ce încreţiturile muntelui deja nu mai pot fi neglijate la câţiva paşi îndărătul meu.

<Sunt atâtea pietricele acolo unde nu-i verdeaţă, în stânga mai curge şi o apă pe un drum cu atâtea şi atâtea praguri, iar cealaltă jumătate de panoramă e practic oraşul întreg.>

Iubita mea se mişca în consecinţă din ce în ce mai încet.

<Cel care desenează toate astea nu poate să nu facă greşeli aici, gestiunea este imposibilă.>

Iarina ducea acum mâinile la inimă, apoi la gură, nu din acelaşi sentiment; sunt convins că a simţit ceva în neregulă cu faţa ei când m-a sărutat, m-a pupat lipicios şi apăsat, iar atunci a sesizat şi ea că a devenit un pic pătrăţoasă. Se lăsase în fund şi îşi pipăia năsucul şi buzele insuficient de rotunjite, buze la care simţise şi ea faţete; am întins o mână către ea să o opresc, a tresărit să nu o ating şi atunci i-a căzut şi turbanul improvizat, iar părul nu pot spune neapărat că îi lipsea, dar unele fire păreau că se uniseră. Nu se clinteau; vântul a vrut atunci să facă o demonstraţie şi a suflat, dar părul ei nu s-a mişcat deloc. Iarina privea în gol ca o broscuţă şi nu contenea să îşi încerce buzele iar şi iar, să îşi apese vârful nasului care nu mai era vârf, cred că simţea acolo ceva ca un căpăcel de cariocă.

– Eşti un om rău! e singurul lucru pe care mi l-a spus.

Şedea şi plângea; am început să plâng şi eu.

Îmi amintesc că planul meu fusese să mă despart atunci de ea fără efuziuni. Nu am fost în stare. Înainte să plec de pe deal, am îmbrăţişat-o cum am putut, peste trupuşorul ei aproximativ, şi am mai plâns. Ea nu s-a mai mişcat de-atunci, doar iarba.

Perna pentru desteptator

9 Apr

Am vrut să petrec cu Iarina noaptea de dinaintea picnicului despărţirii noastre. A fost surprinsă când i-am apărut pe vizor, căci îi dădusem nenumărate asigurări că în acea noapte nu ne puteam vedea, că eram ocupat cu o porcărie de proiect de serviciu. A apărut surprinsă şi bucuroasă, când mi-a deschis adusese şi avea deja o pernă în semn că vrea să ne suim în pat imediat şi să ne drăgălăşim.

Am nădăjduit din nou că iubita mea nu-i falsă. Sigur, a contat mult că pe timpul nopţii nu m-a lăsat din îmbrăţişare decât ca să-şi sufle o dată nasul, dar cel mai aprig mi-a dat speranţă reacţia ei când am ţipat la ea fiindcă îşi adusese în pat ceasul deşteptător; îi fusese teamă să nu piardă prima zi de muncă, ea spunea că în braţele mele se topea şi nu mai ştia ce avea de făcut. Deşteptătorul a zbârnâit supărător, atunci eu am avut o izbucnire şi am certat-o că l-a adus cu noi în pat; Iarina mi-a cerut imediat iertare şi a vârât ceasul sub pernă, a declarat că mai vrea neapărat cinci minute – sau zece – la mine în braţe, ceasul va mai suna, cu siguranţă, dar va avea ea grijă să-l înăbușe. Încă cinci sau zece minute cu mine, mi-a cerut.

Am încuviinţat şi mi-am lipit nasul de fruntea ei. M-a strâns şi ea tare de tot, a încremenit aşa, apoi s-a retras un pic strigând că se sufocă, strigând că mă iubeşte mult, dar nu poate respira în pieptul meu, şi să îi îngădui să se răsucească pe stânga, după care, imediat, să o îmbrăţişez din nou şi să o ţin aşa până se întâmplă ceva, bunăoară până sună telefonul.

Asta s-a întâmplat imediat.