Dupa amplificator

10 Ian

Fara sa vreau, fara sa tin mortis, am experimentat o substanta psihotropa acum banala (nu se procura totusi decat cu reteta). Sunt convins ca amplifica imaginatia, asta in detrimentul ratiunii, asa ca dupa ce iti revii din calatoriile alaturi de ea, a doua zi de dimineata, e nevoie sa cerni bine ce e util si ce nu, sa cenzurezi delirul.

Intermission: un individ de la televizor spunea ca oamenii foarte seriosi sunt oameni care au talent, dar nu destul. Hmm.

Dupa ce mi-am administrat medicamentul, am visat intens intreaga noapte. A fost un pic obositor – si ar fi trebuit sa iau si unele notite, sa stenografiez.

Mai intai am visat o fosta vecina de palier, acum decedata. In visul meu, inca mai traia, se mutase intr-un fel de Moldova, o Moldova aproximativa; revenise la Bucuresti sa ne povesteasca cum Gangele revarsat ameninta cavoul sotului ei, iar ea se ingrijea zi de zi sa croiasca apelor alt drum, sa ocoleasca mormantul barbatului. Cumva, in vis nu eram foarte speriat de ce ne povestea, ba chiar am intrerupt-o sa o intreb daca mi-ar putea gasi o camera pe strada ei sau poate sa ne deschidem impreuna o afacere. Nici nu am lasat-o sa-mi raspunda, am sarit sa o intreb ce varsta are, ca sa imi evaluez probabil viitoarea afacere, numai ca fosta vecina mi-a spus modest ca a implinit 88 de ani. Nu a comentat, insa tin minte ca eu am tacut, subintelegand, impreuna cu ea, ca nu este intelept sa ne continuam planurile de afaceri sau de a locui impreuna.

In a doua parte a visarii amplificate de substanta, se facea ca mi se cerea sa am grija de un verisor de-al meu. Ca premiu, primisem anticipat din partea mamei mele cel mai minunat set de trenulete electrice; pe o melodie pe care la trezire inca mai puteam sa o fredonez, cate o locomotiva iesea din cutia draguta a setului si isi asternea singura cate o noua bucatica de sina inainte. Verisorul meu blond se ruga de mine sa iesim la joaca, insa eu fusesem cucerit completamente de trenuletele de jucarie care isi intindeau singure sinele, pe muzica.

Intr-un segment si mai melancolic al visului compus, imi planificam minutios etapele terapiei pentru un suflet prafuit – as putea vizita locuri ce au o anumita insemnatate personala: casa unei dadace, scoala primara si imprejurimile, fosta casa de vara din Breaza a unui bun prieten; m-as putea parasuta acolo si sa ofer noilor proprietari o suma de bani ca sa ingaduie sa dorm niste nopti la mansarda, sub acelasi acoperis, poate chiar voi plusa asa incat sa mi se permita sa folosesc si leaganul batran din curte. Uneori, in el mi se facea rau, si totusi mi-l amintesc intotdeauna cu placere.

In aceeasi noapte, prin fata ochilor mi-a trecut cineva cartea lui Doru Davidovici, Lumi galactice (Colegii mei din nestiut). Banuiesc ca a sosit clipa sa revin la acest autor drag mie. Un autor modest si serios; deci talentat, dar nu destul? Aman dezbaterea, caci chiar am gasit cartea din vis, o mai am.

Aproape ca ar merita sa folosesc substanta inca o data, nu-i asa?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: