Ma dedic

26 Iun

Cristian M. Teodorescu a renuntat la o functie buna (sef de departament la institutul de fizica INCDFM) pentru a se ocupa mai mult de SF. Gasesc asta o treaba nemaipomenita si, in aceste conditii, omul nu are cum sa-mi devina decat mai simpatic. Este de admirat chiar si taria de a face declaratia: intr-o interpretare si cu o exprimare foarte ludica – ma las de o parte din treburile foarte serioase ca sa am mai mult timp sa o iau pe campii, sa zburd.

Nu-mi dau bine seama cum as fi procedat in locul lui (nu ma aflu in aceeasi situatie), daca mi-as fi intors mai mult spatele spre serviciu si sa anunt ca doresc sa am mai mult timp de joaca (ma rog, nu totul este joaca in SRSFF), hobby.

Oricum, Cristian M. Teodorescu nu este de neglijat. Din ce am parcurs eu, cel mai tare mi-a atras atentia la el povestirea Coeficient 128. Prin ea, tin minte ca am sperat chiar o vreme la un Murakami al nostru, care incepe si el cu un La sud de granita, la vest de soare.

Benzile rulante pe care calatoreste Profesorul prin Oras se afla dispuse paralel, iar viteza lor de deplasare creste din doi in doi metri pe secunda, dinspre extremitatea dreapta (stanga) pana la banda centrala, cea mai rapida. Dupa care viteza lor scade, tot din doi in doi metri pe secunda, spre extremitatea stanga (dreapta). Profesorul calatoreste de obicei pe banda centrala, cea mai rapida, asa cum ne-am fi si asteptat.

Pacatul unu ar fi ca Teodorescu nu lasa nimic in suspans, nicio portiune tulbure, ceva la care sa continui sa ma gandesc eu singur, vreme indelungata, incercand sa vin cu o solutie la nivelul operei originale, cea care mi-a dat tema pentru acasa. Mie asta imi placea enorm la Murakami – surplusul, sacul de bizarerii, suplimentul de cuvinte incrucisate pe care-l primeam cu cartea.

Al doilea pacat, care inchide chestiunea, este cel mai mare – nu mi se pare ca Teodorescu a mai continuat sa faca uz de stilul pe care-l demonstrase in Coeficient 128.

– Ramai aici, daca vrei. Putem sa ne distram foarte bine si daca nu iesim nicaieri, nu?

[…]

– Stii, Profesore, uneori ma intreb ce tot cauti. Ce ti-o fi placand la mine? Asta? – si isi dezveleste fruntea. Ca o fetita care-si scoate chilotii (repet).

– Nu, nu. De altfel, cred ca ai merita mult mai mult decat amaratul asta de [coeficient de inteligenta de] 89.

[…]

Undeva, in coltul Laboratorului, Asistenta Mioapa citeste ultimul capitol dintr-un manuscris greu, ultima lucrare a Profesorului. Seara de seara, Asistenta sta aplecata asupra unei singure pagini scrise de Profesor. Uneori Asistenta plange. Dar are grija sa nu pateze lucrarea Profesorului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: