Arhiva | Iunie, 2011

Ce vor oamenii de la mine – caraşei!

28 Iun

In general, oamenii ajung pe acest blog cautand „fotografii cu caraşi”*. Ca sa reactionez cat se poate de americaneste, spun ca as face bine sa ma conformez si sa livrez.

* si eram pe aproape, ghicisem eu bine – de asta imi si pregateam o insemnare pe blog despre Inot sincron, o carte dialog intre doi fotografi, laudatio timpului petrecut sub apa, la apa.

Multumesc autorilor acestor poze, cu care impart, fara merite, gloria si faima. Si urez multa sanatate pestisorilor.

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Dar iata ca moda se schimba, trendul, interesele, si la numai cateva zile dupa boomul caraseilor, lumea ma cauta in masa interesata fiind de subiectul „bolile pepenilor”. Nu stiu daca ma pot adapta asa repede, pe mine si pe blogul meu, la noile cerinte ale World Wide Web.

Imi scot sufletul cautarile astea.

Ma dedic

26 Iun

Cristian M. Teodorescu a renuntat la o functie buna (sef de departament la institutul de fizica INCDFM) pentru a se ocupa mai mult de SF. Gasesc asta o treaba nemaipomenita si, in aceste conditii, omul nu are cum sa-mi devina decat mai simpatic. Este de admirat chiar si taria de a face declaratia: intr-o interpretare si cu o exprimare foarte ludica – ma las de o parte din treburile foarte serioase ca sa am mai mult timp sa o iau pe campii, sa zburd.

Nu-mi dau bine seama cum as fi procedat in locul lui (nu ma aflu in aceeasi situatie), daca mi-as fi intors mai mult spatele spre serviciu si sa anunt ca doresc sa am mai mult timp de joaca (ma rog, nu totul este joaca in SRSFF), hobby.

Oricum, Cristian M. Teodorescu nu este de neglijat. Din ce am parcurs eu, cel mai tare mi-a atras atentia la el povestirea Coeficient 128. Prin ea, tin minte ca am sperat chiar o vreme la un Murakami al nostru, care incepe si el cu un La sud de granita, la vest de soare.

Benzile rulante pe care calatoreste Profesorul prin Oras se afla dispuse paralel, iar viteza lor de deplasare creste din doi in doi metri pe secunda, dinspre extremitatea dreapta (stanga) pana la banda centrala, cea mai rapida. Dupa care viteza lor scade, tot din doi in doi metri pe secunda, spre extremitatea stanga (dreapta). Profesorul calatoreste de obicei pe banda centrala, cea mai rapida, asa cum ne-am fi si asteptat.

Pacatul unu ar fi ca Teodorescu nu lasa nimic in suspans, nicio portiune tulbure, ceva la care sa continui sa ma gandesc eu singur, vreme indelungata, incercand sa vin cu o solutie la nivelul operei originale, cea care mi-a dat tema pentru acasa. Mie asta imi placea enorm la Murakami – surplusul, sacul de bizarerii, suplimentul de cuvinte incrucisate pe care-l primeam cu cartea.

Al doilea pacat, care inchide chestiunea, este cel mai mare – nu mi se pare ca Teodorescu a mai continuat sa faca uz de stilul pe care-l demonstrase in Coeficient 128.

– Ramai aici, daca vrei. Putem sa ne distram foarte bine si daca nu iesim nicaieri, nu?

[…]

– Stii, Profesore, uneori ma intreb ce tot cauti. Ce ti-o fi placand la mine? Asta? – si isi dezveleste fruntea. Ca o fetita care-si scoate chilotii (repet).

– Nu, nu. De altfel, cred ca ai merita mult mai mult decat amaratul asta de [coeficient de inteligenta de] 89.

[…]

Undeva, in coltul Laboratorului, Asistenta Mioapa citeste ultimul capitol dintr-un manuscris greu, ultima lucrare a Profesorului. Seara de seara, Asistenta sta aplecata asupra unei singure pagini scrise de Profesor. Uneori Asistenta plange. Dar are grija sa nu pateze lucrarea Profesorului.

Contraparere, contra_reclama

25 Iun

Nu pot spune ca sunt de acord cu cele ce urmeaza; marturisesc insa ca imi place sa ascult contrapareri, macar din cand in cand, soapte sau chiar strigate dintr-o tabara si din cealalta, voci.

Un scriitor adevarat este cel care intinde arcul la maximum in timp ce scrie si apoi il atarna intr-un cui si se duce sa bea vin cu prietenii. Sageata zboara deja prin vazduh si se va infige sau nu in tinta; numai proştii [duritate care nu era absolut necesara pentru a transmite mesajul] pot pretinde sa-i schimbe traiectoria sau sa fuga dupa ea pentru a-i da mici imbrancituri suplimentare cu gandul la eternitate si la editiile internationale.

Julio Cortazar – Cronop si tema 5.4

Dar Cortazar a fost un mare „cubanez”, a simpatizat cu revolutia socialista si a detestat, de pilda, Coca Cola si revista Life, poate nu neaparat produsele finite, ci pe producatori.

Mai departe, in eseul scris cu ocazia unui congres cultural de la Havana, plin de asertiuni proprii, Cortazar spune niste chestiuni despre rolul creatorului, lucruri cu care putem fi de acord sau nu, sau si una si alta chiar in timpul unei singure vieti:

Pastrand o buna igiena a cuvintelor, care ne va fi de folos, cand spune creator spune, de pilda, Alejo Carpentier*, si cand spune public se refera la tinerii si adultii care au atins un grad de cultura plecand de la care actiunea acestui creator poate fi eficace.

Cum ar putea creatorul sa imbogateasca lumea daca opera lui ar fi conditionata de necesitatea de a fi imediat inteleasa, asimilata, folosita?

Altfel spus, de ce sa le interzicem genialitatea si prolixul? Sa le ingaduim sa se joace in legea lor si sa vedem unde o sa ne duca asta.

Problema marilor scriitori pe care nu ii cunoastem si a operelor prea renumite ca sa mai fie si citite este expusa astfel:

La cincizeci de ani dupa Ulise, ca sa nu mai vorbim de Capitalul, influenta acestor carti in toata lumea a fost atat de mare, incat istoria si literatura contemporana ar fi de neconceput fara ele. Si nu este vorba ca publicul ar fi citit Capitalul sau Ulise, caci cu siguranta nu le-a citit, ci ca marea aventura a lui Marx si a lui Joyce si-a croit drum indirect, prin mijlocirea altor tratate si a altor romane mai accesibile, dar derivate din ea.

Sa nu ne aprindem/inflamam cu ocazia acestor cuvinte, fiindca gradina este mare (si nu degeaba) si merita sa intoarcem capul in toate directiile.

* pe care deocamdata nu il cunosc.

Condamnatul

22 Iun

Nu am niciun merit ca am observat stirea despre cainele condamnat in Israel. Asadar, intr-un mod pervers, aproape ca imi face placere sa traduc asta de la BBC (si sa o slefuiesc, dar prea putin, caci e aproape minunata in original):

Un tribunal religios evreiesc a condamnat la moarte (prin lovire cu pietre) un caine vagabond intrat in raza de actiune a institutiei; existau temeri ca acest caine ar fi reincarnarea unui avocat care in trecut i-a insultat pe judecatorii membri ai acelui tribunal.
In urma cu cateva saptamani, cainele a intrat in tribunal si nu se mai dadea dus. Atunci, un judecator si-a amintit cum in urma cu 20 de ani blestemasera spiritul unui avocat dezagreabil sa treaca in corpul unui caine.
Se zice ca animalul s-a facut nevazut inainte de executarea sentintei – unul dintre judecatori rugase cativa copii din zona ultraortodoxa sa execute ordinul tribunalului de a-l batatori ( 🙂 ) pe caine cu pietricele de diverse marimi.
Tribunalul chibzuise ca aceasta ar fi fost cea mai potrivita metoda de a-l invata minte pe avocatul acum in stare de caine (bine, sub forma de caine).
O organizatie care se ocupa cu protectia si binele animalelor a dat in judecata intreg completul de judecata (aparent BBC il citeaza uneori si pe Gheorghe Dinica).

Secrete Tenerife

16 Iun

Tenerife nu are practic secrete, poate pentru ca nu le merita – s-a expus prea de tot, iar acum numai gura este de ea. Gran Canaria, insula cu care rivalizeaza de mult in arhipelag, o intrece cu usurinta si fara sa se zbata. Trufia si pretentiile insulei Tenerife se bazeaza pe faptul ca aici au rezistat mai mult bastinasii guanche cand au sosit spaniolii, au avut capetenii mai bataioase; unele hoteluri le-au luat numele (Pelinor s.a.) si le poarta astazi cu oarecare ingamfare. In zilele noastre, toti marii conducatori guanche pot fi gasiti pietrificati in piata din fata bazilicii Nuestra Señora de la Candelaria.

Numele de localitate cu care sa-ti impresionezi amicii la intoarcerea din insula: Tacoronte.

E posibil sa incepeti sa priviti insula printr-un geam al autogarii centrale din Santa Cruz. Ca sa ajungeti din capitala la poalele muntelui care apare in figura, socotiti 4 ore. Iata o prima conversie spatiu – timp, chiar daca usor debila si inexacta; nu oricare 4 ore sunt bune pentru a face drumul de care spuneam. Asta demonstreaza o data pentru totdeauna ca o insula nu este precum un oras: cel mai greu este sa ajungi in centru, spre deosebire de downtown.

Suntem duminica in luna februarie, langa o linie de tramvai de pe Avenida Bravo Murillo. Si nu ne deranjeaza nimeni si nimic.

Cel mai inalt bloc de locuinte de pe insula exagereaza.

Ca sa se incadreze in peisaj la bulevard, o cladire fara etaj are nevoie de cateva etaje false, macar de fatada, pentru a primi acordul primariei.

Nu o hala de productie a unei uzine, ci TEA – Tenerife Espacio de las Artes, sala de expozitii. Este aproape de cea mai mare piata de zarzavaturi de pe insula.

Aceasta nava Goa’uld, dupa ce a aterizat langa Plaza del Castillo Negro, s-a deghizat in Auditorio de Tenerife – sala de concerte.

Castillo de San Juan Bautista este printre cele mai mici castele din lume si abia te poti fotografia cu el in fundal.

Plaza de Espana are un bazin tip antena de satelit; senzatia oferita noaptea este dintre cele mai stranii, cum ca, pe masura ce te apropii, te-ai putea scufunda intr-o oglinda.

Teatrul Guimera – masca sculptata este indicativa, dar abia se deosebeste din anumite unghiuri, pare mai degraba o usa a cladirii, prin care o faţă (mare, ce-i drept) priveste afara. Angel Guimera a fost un dramaturg canarez, de fapt canaro-catalan, si, la moartea lui, a intrerupt lipsa de inspiratie locala – cetatenilor din Santa Cruz nu le venea nicio idee cum sa isi boteze teatrul.

De departe cea mai „livable” zona a insulei – Plaza del Principe. Am trecut-o si pe lista mea personala de locuri unde as putea trai mult si bine.

San Cristobal de la Laguna nu trebuie neglijat. Intr-o strada pietonala cu totul si cu totul deosebita (a se nota: Calle Obispo Rey Redondo) dau anumite case cu curti interioare superbe.

Ei bine, iata caminul universitatii din La Laguna.

Plaja Las Teresitas (artificiala) este protejata de alunecarile de teren si caderile de stanci cu foarte multe garduri si plase. Muntelui nu-i place plaja?

In Orotava se arata splendidul liceu Taoro. La cat de bine arata, bineinteles ca nu mai este de mult liceu, ci restaurant. GLOSAR SOC: Falanster*. „Liceul” Taoro a fost falanster!

A se sta in vacanta in Puerto Cruz, in niciun caz in statiunile total artificiale din sud.

Regret, nu-mi amintesc daca aceasta poza a fost facuta pe Las Teresitas sau pe plaja Troia. Cred totusi ca ne aflam in Playa de las Americas, deci la Troia; dincolo de dig nu mai este atat de frumos si linistit.

La diguri, Atlanticul isi arata muschii, ne scuipa si ne aduce aminte ca el nu este Marea Neagra sau Mediterana.

Carasei si crapi koi in Loro Parque, asteptand neobositi vizitatorii, pentru a se numara reciproc.

Sunt varfurile de cort-plasa de deasupra unei noi atractii a parcului papagalilor – zona pentru plimbari prin copaci.

Asadar, pe coasta atlantica, la marginea orasului Candelaria, unde capeteniile guanche impietrite privesc piata si biserica fara sa se plictiseasca.

Unul dintre cele mai impresionante locuri de pe insula Tenerife; se spune ca aici a si venit in vizita Fecioara, de peste ape, plutind in aer. O statuie a ei a fost atat de dorita, incat locuitori ai arhipelagului si-au tot furat-o intre ei.

Sper sa nu sar calul cand va spun ca in imbracamintea fecioarei sculptate s-a gasit text imposibil de tradus, in ciuda tuturor incercarilor. S-a polemizat mult daca aparitia de pe coasta Candelariei a fost a Fecioarei Maria, a zeitei guanche Chaxiraxi sau a unui soi de craiasa a apelor, de importanta mai mica.

Aceasta pietricica deosebita ne-a asteptat, pe mine si pe iubita mea, pe coasta insulei, in dreptul localitatii Candelaria. Ca fapt divers: imediat ce am luat loc pe o banca din piata Patrona de Canarias, cu fata spre ocean, din valuri a aparut o sticla mare fara eticheta.

* Asadar, falansterul. Falansterul era templul unei comunitati socialiste ideale, cooperativa de vis, atelierul unde cetatenii ar fi trebuit sa vina si sa produca, din placere, diverse bunuri. De exemplu, daca il aud pe un bun vecin ca i-ar trebui un ceas, ar fi frumos din partea mea sa imi rezerv niste timp, cateva ore intr-o seara, in care sa trec pe la atelierul cooperativei si sa ii incropesc unul.

Probabil sunteti fericiti

6 Iun

Aceasta invitatie de la BBC, de a impartasi cu ei experientele si viata alaturi de bacteria E. Coli, probabil a amuzat pe destui, fiind formulata asa cum a fost:

BBC presupun ca sunteti fericiti asa, dumneavoastra sau altcineva din familie, de cand mazarea si castravetii v-au adus o tulpina noua, si mai abila in ceea ce priveste diareea etc. etc.

Fericirea v-a fost provocata de ferma din Uelzen.