Arhiva | Februarie, 2011

Permis pentru a musca

25 Feb

Transcriu stirile care ma intereseaza:

– Primaria Shanghai a anuntat ca se va introduce legea Un Singur Caine; moment in care peste 600 000 de caini vor intra in ilegalitate. Anul trecut, mai mult de 140 000 de chinezi au reclamat ca au fost muscati de caini fara permis.

Eu preiau aceste stiri, nu (mi) le explic.

Se vehiculeaza ideea ca unele cupluri vor divorta, ca astfel sa reprezinte doua familii (sau case) si sa poata detine doi caini, ramanand totusi impreuna, traind mai departe pe ascuns impreuna.

– O mama din Parauapebas si-a surprins baietelul mangaind pe cap un aligator in spatele canapelei. Pompierii au comentat ca se poate observa cum ca aligatorului nu ii era deosebit de foame. Ceva mai tarziu, capitanul brigazii de pompieri a tinut sa declare ca aligatorul este in siguranta, a fost eliberat tot in orasul Parauapebas, dar intr-o zona ceva mai putin populata.

Chiar nu mai simt nevoia sa povestesc ce mi se intampla mie in particular.

Anunțuri

Unele baloane fura

24 Feb

© Froda

Baloane care salta oameni cand nu suntem atenti.

L-am pierdut pe Ion Hobana.

Insa de la el mai am cel putin o hartie.

Trimaran, flamingo si pestisori rosii

17 Feb

* M-am temut de ambarcatiunea cu care cei de la Fred. Olsen te trec din Tenerife in La Gomera; trimaranul Benchijigua Express te zgaltaie bine si, de altfel, cursele cu el se suspenda la cel mai mic val. Ca o consecinta, nu am ajuns in padurea de lauri din parcul national Garajonay; mare pacat.

* Am primit acest SMS groaznic de la Vodafone:

Stiai ca exista mai multe pasari flamingo de plastic decat adevarate?

Ma intreb cu cate alte pasari este valabila socoteala. Ar merita studiat.

* Iluzionistul chinez Fu Yandong manevreaza mirific de la distanta carasei aurii. Din pacate, este suspectat ca le-a oferit in prealabil pestisorilor mancare neregulamentara, inumana, indopajul cu magneti nefiind privit cu ochi buni de grupurile care militeaza pentru drepturile animalelor.

Traduc de ici-colo:

Domnul Fu ia sase carasei aurii si le da drumul intr-un recipient putin adanc. Apoi ii face cumva sa inoate impreuna, ordonat.

Dar, in loc sa fie laudat, domnul Fu a fost criticat de mai mult de 50 de grupari.

Liu Huili, din gruparea Da’erwen, a comentat: „Caraseii aurii sunt niste creaturi mici pe care oricine le poate cumpara, pentru ca apoi sa abuzeze de ele sau chiar sa le ucida.”

Domnul Fu a ripostat la criticile aduse. „Daca as folosi magneti, pestisorii ar sta lipiti unii de altii”, a spus dansul unui canal de stiri CCTV.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nota ulterioara: e posibil ca in poza mea sa nu apara insusi domnul Fu, ci doar un emul.