Arhiva | Decembrie, 2010

Ceea ce scrii ţine de urât

30 Dec

Voltijorul ei desert

Geneviève, te pomeneşti că m-ai crezut când ţi-am spus că mă descurc de minune aici şi că nu mai pot de bine. Te mint prea rar, însă cât de mult ne prieşte minciuna!, ne linişteşte sau ne înviorează, nicio floare nu s-a ofilit vreodată din pricina ei, petuniile din rond, bunăoară, te voi trage odată de pe piedestal şi, mergând cu tine la braţ, am să-ţi dovedesc: le vom turna gogoşi la rădăcină.

Însă vom amâna iară, fiindcă văd că insişti pe tema cărţii noastre de bucate, o idee năstruşnică în plus, şi e adevărat că am rămas în urmă cu reţetele noastre, mi-ai tot cerut una de aici, iar eu ţi-o promiteam pentru scrisoarea următoare, cu siguranţă…

Aşadar, aici. Aici îţi vine greu să mai îndrăzneşti să te umfli, până şi planurile de viitor îţi dau pe dinafara, umplute cu realitatea altora. Descopăr o puzderie de bucătari talentaţi la stradă şi mă emoţionez, deşi, de cunoscut, sunt cunoscut.

Toată lumea ştie că sunt Bertrand, Bertrand de la cofetărie (numai dacă această rimă ar fi lucrat în folosul meu…), pentru asemenea istorii eu chiar nu am timp să le fiu complice, istorii faţă de care am totdeauna ceva mai bun de făcut, spre exemplu acum mă găseşti cu vătraiul pentru miere în mână. Şi e din vina lui Antoine, fiindcă în fiecare lună subapreciază deliciul cuiburilor de viespi, iar când ajunge să regrete comenzile neonorate, eu mă înarmez cu ustensilele necesare salvării poftelor bulevardului, ale cartierului, şi mă retrag la cuptoare.

Mă uit rar spre locuri unde nu vreau să ajung, e o minune că priveam către “Qu’est-ce qui se passe avec moi?”, spitalul, când rădaşca uriaşă, cât două maşini de lapte trăgând umăr la umăr, a spart asfaltul şi a suit la suprafaţă pe banda pentru infirmi. Quentin d’Argile se cheamă spitalul, nu cum i-am zis înainte, deşi am spus bine şi atunci.

Nu se poate şti dacă linia întreruptă de pe stradă nu fusese de la bun început un marcaj picurat, unul de kefir (nu sunt sigur că gusturile mele au importanţă acum), pentru unde avea să crape asfaltul întocmai ca o bezea, dâre indicând cuiva să taie acolo, doar librăreasa fusese văzută în repetate rânduri ieşind din cămara ei putregăită şi clămpănind foarfecele la stradă cu o anumită intenţie, mi se tot povestise.

Ce fusese în faţa spitalului Quentin înainte de asta, înainte de rădaşcă? O familie, cred, venită să vadă dacă mai are ce să ia acasă.

Anunțuri

Secrete Cairo

27 Dec

Vedere spre un mal bogat al Nilului – cartierul Zamalek, gazduit de o insula. Turnul Cairo seamana perfect cu un cablu coaxial, ramas parca iesit din pamant, urmand sa fie conectat la ceva ce nu a mai fost instalat niciodata.

Da, si steagul României se gaseste pe acest pod care leaga insula Gezira de centrul orasului Cairo. Un vant teribil si stoluri de pusti fac traversarea pe jos a podului mai greoaie decat s-ar crede.

De la balconul Turnului Cairo se observa bine ce se intampla cu un oras in lipsa standardului Euro 3 (sau altul mai recent) care sa limiteze emisiile de noxe.

Nu este chiar un avanpost DHARMA Initiative, dar oricum nimeni nu stie la ce serveste aceasta constructie din nordul insulei Gezira. E mult prea ornata pentru un turn rezervor de apa; in plus, are ferestre, unele din ele deschise, prin care chiar flutura draperii ori huse.

Nu este permis accesul in acest parc al Turnului Cairo. Pacat. Era un concurent serios pentru Maspalomas din Gran Canaria.

Cladirea ministerului afacerilor externe, un adevarat serai, cel putin la ultimul etaj.

In Gradina Andalus nu am vazut turisti; mie insumi mi s-a interzis sa intru dupa apus, desi destui localnici puteau fi zariti stand pe banci, discutand, nedand semne ca ar vrea sa plece de acolo pentru ca s-a facut tarziu.

Chiar asta se vede dintr-o camera a hotelului Novotel, nu este un perete de televizoare inteligent aranjate si alimentate cu semnal.

Ceva mai jos pe Nil, uriasul spital Kasr Al Aini se prezinta ca o oaza. Vizavi este a doua insula din Cairo, Roda.

Puteti gasi o multime de fotografii precum aceasta (facute cam din acelasi loc); se pare ca toti turistii, in plimbare cu masina pe un drum suspendat, sunt socati de aglomeratia din aceasta intersectie pe care au evitat-o, asa ca ii fac o poza.

Gura de intrare la statia de metrou Mar (de fapt Mary) Girgis. Aici este Cairo coptic  – cu muzeul coptic, cu biserica suspendata, cu biserica subterana unde Iosif si Maria s-au adapostit cu Iisus, si cu o sinagoga care a cumparat piese din biserica suspendata.

Sala de lectura si de baut/chefuit, sub un pasaj din Cairo islamic, pe strada Al Azhar.

Complexul Al-Ghouri este pe nedrept ignorat in orice tur standard cu ghid; l-am zarit de langa marele bazar si i-am cerut insotitorului sa ne conduca intr-acolo, la inghesuiala de sub arcade.

Mi se paruse ca wakala Al-Ghouri ar include si o sala de teatru, dar a fost doar o neintelegere bazata pe niste afise care au creat iluzii.

Moscheea Al-Ghouri, una dintre cele mai severe (iubitei mele i s-a cerut sa-si rearanjeze valul, pentru a se acoperi si mai bine), le ascunde in spatele unei draperii pe femeile musulmane. Altminteri, incinta dispune de un afisaj electronic cu orele exacte pentru cele cinci rugaciuni (de la distanta, impresia este de panou afisand cursuri de schimb valutar).

O constructie minunata (ezit acum sa o numesc monument) pe langa Khan el-Khalili.

Biserica suspendata (de fapt cocotata) a Fecioarei. Aceasta curte si urmatoarea, cu fantana si mozaicuri, mi-au placut mult; de altfel, arta ortodoxismului coptic m-a surprins placut. Cum am mai spus, pana si sinagoga din apropiere a cumparat bucati din aceasta constructie.

Se dovedeste printr-un geam ca biserica Fecioarei chiar este suita peste o intrare intr-un fort roman; ii lipsesc fundatiile obisnuite.

Mda, trafic si nenorocire, nu departe de Muzeul Egiptean.

Moscheea Sultan Hassan pare a vrea sa faca punte spre Barcelona sau Sintra.

Moscheea din Citadela Saladin, unde sunt admise si femei cu capul descoperit. In citadela mai este gazduit si un ceas primit cadou din Franta gata defect.

La Muhammad Ali, unde sta si ceasul din Franta, curtea este strajuita de rafturi cu vase pentru faina, zahar s.a.

La piramide a fost mai putin groaznic decat ma asteptam, am putut sa ma misc si sa respir si nu am innebunit in multime.

Doamnele care urca incetisor inca nu stiu ca limita de 300 de vizitatori pe zi a fost deja atinsa si nu li se va ingadui sa intre in piramida lui Khufu.

Un punct din care se estimeaza bine necesarul de material de constructie.

Din pura coincidenta, am vizitat Cairo-ul exact in timpul festivalului de film (CIFF). Doamna machiata bine, care domina si aceste pagini de revista locala, il reprezenta.

Juliette Binoche, Richard Gere si Omar Sharif au fost sigur la CIFF, deci la Opera din Cairo. Eu am trecut de mai multe ori pe langa ea, chiar si noaptea, dar cam atat.

Intors acasa, am incercat sa diger cate ceva din publicatiile cumparate din Egipt (El Fagr – un ziar, revista Nadine, o publicatie Eurabia s.a.). Se rasfoiesc si se citesc de la dreapta la stanga, dar chiar si asa e dificil, chiar si urmand acest sfat. Din cauza ca le-am ales de la chiosc cu o mana sigura, vanzatorul mi-a spus in limba araba pretul lor, si fiindca nu reactionam a crezut ca refuz sa platesc.